Activităţile cultural-artistice din comuna Mogoşani se desfăşoară în principal la Căminul Cultural. Tot aici funcţionează şi biblioteca, înfiinţată în anul 1936 şi care pune la dispoziţia localnicilor peste 6500 de volume. Bibliotecara Vasilica Ionescu se preocupă pentru atragerea de noi cititori, astfel că, periodic, se organizează medalioane literare, şezători, audiţii de pe CD, precum şi expoziţii de carte. În data de 26 octombrie 2007, la iniţiativa administraţiei locale, s-a organizat o manifestare cultural-artistică pentru a se omagia cei 400 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Mogoşani. A fost un real succes. Cu această ocazie, primarul Marinel Angelescu a promis că se va preocupa pentru organizarea zilelor comunităţii, o sărbătoare pe care cetăţenii din comuna Mogoşani o aşteaptă cu nerăbdare.
- Home
- Istoric
- Primaria
- Consiliul Local
- Invatamant
- Sanatate
- Cultura
- Spiritualitate
- Sport
- Galerie foto
- Contact